Produse asemănătoare

DESCRIERE

„A șaptea kafana. Textul se oprește și apar întrebări: cum poate sau cum vrea această lume a noastră să ajute? Cum să ușurăm viața și să ajutăm aceste femei descompuse să reînvie? Unde se oprește infernul? Fiecare suferă în sine, pentru sine… Atunci, viața, cine o va da înapoi? Când mărturisim, o mică sursă de lumină prinde viață și o ușă se deschide spre celălalt…” (NATALIE PIVAIN, regizoare, Franța)

„Casa M ne pune faţă în faţă cu o gravă problemă socială, pentru soluţionarea căreia autorităţile par să fi găsit soluţiile necesare, dar, în acelaşi timp, aceasta continuă să persiste, din inerţia sistemului şi a mentalităţilor.” (AURELIA BORZIN, scriitoare, fotografă)

„Seducerea și recrutarea copiilor prin intermediul rețelelor sociale în scopul exploatării sexuale a devenit un flagel al societății moderne, care afectează nu doar Moldova, ci și alte țări, inclusiv Franța. Corp de copil desfășoară cu finețe și precizie mecanismele de influență și manipulare.” (Compania teatrală 5h38, Franța)

„Autorii ating tema destinelor umane traumatizate, dar și neputința socială, ignoranța oamenilor și a statului, care este încă nepregătit pentru schimbări cardinale: a scoate cătușele de pe minte și suflet, a deschide ușa spre acești oameni și a se elibera de prejudecăți. Shakespeare pentru Ana nu este o dramă a deținuților, ci o dramă socială despre aspectele care au provocat aceste crime.” (NATALIA BOȚAN, jurnalistă, activistă în domeniul drepturilor omului)