Produse asemănătoare

DESCRIERE

Ce ar putea avea în comun o intelectuală de la începutul secolului XX și o femeie modernă? Catherine Pozzi, cu un tată celebru – medicul Samuel-Jean Pozzi, admirat în epocă, dar și în zilele noastre –, prezentă constant în saloanele pariziene, prietenă cu Rilke și Anna de Noailles, a fost nefericită în tumultuoasa ei legătură amoroasă cu Paul Valéry. Astăzi, Claudia este prinsă de câțiva ani într-o relație toxică, ciudată, încâlcită. Deși le desparte un secol, cele două par să aibă aceeași poveste de dragoste tristă. De ce? Există, oare, un fel de genă a nefericirii, rebelă, autonomă și, mai mult, specifică femeilor? E greu de spus, însă poveștile colaterale din carte arată că există multe alte femei care trăiesc un fel de nefericire foarte asemănătoare. Femei de demult și de acum.