Politici de confidentialitate
GARANTĂM securitatea și confidențialitatea datelor transmise și găzduite prin sistemul nostru informatic.
Prin completarea datelor dvs. în formularul de creare de cont sau de comandă, declarați că acceptați necondiționat ca datele dumneavoastră să fie incluse în baza de date Bookstore.md și vă dați acordul expres și neechivoc ca toate aceste date personale sa fie stocate, utilizate și prelucrate doar pentru activitațile comerciale, de promovare a produselor și serviciilor, de marketing, de publicitate, de media, administrative, de dezvoltare, de cercetare de piață, de statistică, de urmarire și monitorizare a vânzărilor și comportamentul consumatorului în limitele legale în vigoare.
Prelucrarea datelor cu caracter personal reprezintă orice operațiune sau set de operațiuni, care se efectuează asupra datelor cu caracter personal ale clienților și/sau altor persoane, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi: colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea, sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, blocarea, ștergerea, distrugerea, arhivarea ( art. 3 din Legea privind protecția datelor cu caracter personal nr. 133 din 08.07.2011).
Prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează cu consimţămîntul subiectului datelor cu caracter personal ( art. 5 alin.1 Legea nr. 133 din 08.07.2011). Consimţămîntul privind prelucrarea datelor cu caracter personal poate fi retras în orice moment de către subiectul datelor cu caracter personal. Retragerea consimţămîntului nu poate avea efect retroactiv.
În cazul subiectului datelor cu caracter personal adult sau minor care este supus măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei, consimţămîntul privind prelucrarea datelor cu caracter personal se acordă, în formă scrisă, de către reprezentantul legal, în cazul minorului, sau de către tutore, în cazul adultului.
Datele cu caracter personal care fac obiectul prelucrării trebuie să fie ( art. 4 Legea nr. 133 din 08.07.2011):
a) prelucrate în mod corect şi conform prevederilor legii;
b) colectate în scopuri determinate, explicite şi legitime, iar ulterior să nu fie prelucrate într-un mod incompatibil cu aceste scopuri. Prelucrarea ulterioară a datelor cu caracter personal în scopuri statistice, de cercetare istorică sau ştiinţifică nu este considerată incompatibilă cu scopul colectării dacă se efectuează cu respectarea prevederilor prezentei legi, inclusiv privind notificarea către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, şi cu respectarea garanţiilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal, prevăzute de normele ce reglementează activitatea statistică, cercetarea istorică şi cea ştiinţifică;
c) adecvate, pertinente şi neexcesive în ceea ce priveşte scopul pentru care sînt colectate şi/sau prelucrate ulterior;
d) exacte şi, dacă este necesar, actualizate. Datele inexacte sau incomplete din punctul de vedere al scopului pentru care sînt colectate şi ulterior prelucrate se şterg sau se rectifică;
e) stocate într-o formă care să permită identificarea subiecţilor datelor cu caracter personal pe o perioadă care nu va depăşi durata necesară atingerii scopurilor pentru care sînt colectate şi ulterior prelucrate. Stocarea datelor cu caracter personal pe o perioadă mai mare, în scopuri statistice, de cercetare istorică sau ştiinţifică, se va face cu respectarea garanţiilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal, prevăzute de normele ce reglementează aceste domenii, şi numai pentru perioada necesară realizării acestor scopuri.
Editura Prut International SRL, cu sediul în Chișinău, Strada Alba Iulia 23/1A, colectează urmatoarele date personale: nume, prenume, data nașterii, sex, localitate, telefon, adresa de email. Informațiile care sunt obligatorii sunt bifate cu “*”. Fără ele nu putem emite Card de Membru Bookstore. Informațiile obținute în urma completării prezentului formular vor fi utilizate pentru a emite Cardul de Fidelitate. Adresa de email va fi utilizată pentru a păstra legatura cu tine și pentru a te informa în legătură cu ofertele și promoțiile din Programul de fidelitate.
Formularul completat cu datele personale este transpus/păstrat atât în format electronic cât și pe support de hârtie, de către compania Editura Prut International SRL. Toate persoanele implicate în activitatea de administrare și/sau prelucrare a informațiilor din sistemul de evidență al clienților vor respecta procedura de acces la datele cu caracter personal. Datele tale nu mai sunt transmise decât autorităților, la cererea acestora. La expirarea termenului de stocare, datele cu caracter personale urmează a fi distruse în modul stabilit de lege.
Vom păstra datele pe care ni le furnizezi atâta vreme cât vei dori să deții un Card de Membru Bookstore.
Conform Legii privind protecția datelor cu caracter personal nr. 133 ai următoarele drepturi:
Dreptul de a solicita scopul prelucrării datelor colectate,
Dreptul de a fi informat dacă răspunsurile la întrebările cu ajutorul cărora se colectează datele sînt obligatorii sau voluntare, precum şi consecinţele posibile ale refuzului de a răspunde,
Dreptul de a fi informat,
Dreptul de acces la date,
Dreptul de intervenție asupra datelor cu caracter personal,
Dreptul de opoziție asupra datelor cu caracter personal ce-i vizează,
Dreptul de a se adresa în justiție.
Organul de control al prelucrărilor de date cu caracter personal este Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, amplasat în mun. Chișinău, str. Lazo nr. 48.
În cazul în care dorești să îți exerciți oricare din aceste drepturi ne poți scrie la adresa de email info@bookstore.md sau la sediul nostru (or.Chișinău, Strada Alba Iulia 23A).